In general sunt singura, am cateva prietene cu care ma vad ocazional cand avem timp dar cand ele sunt ocupate simt ca soarele imi tine companie. Asa si azi, o zi de sambata cu cer senin si un soare care parca imi zambeste de fiecare data cand ma uit la el. Urasc zilele cu nori, cu atat mai mult cele in care ploua.
Parca de mult nu a mai fost o vara asa frumoasa, evident ca tocmai vara asta nu imi pot lua concediu, cei de la revista au dat cativa editori afara si trebuie sa muncesc pentru 2 persoane. Eliza e in concediu, parca ii simt lipsa, este singura care ma incurajeaza de fiecare data cand imi aduc aminte ca am 27 de ani, fara sot, fara copil, doar cu un job perfect.
Cand eram copil visam sa intru la medicina, vroiam sa fiu medic pediatru pentru ca iubesc prea mult fiintele acelea mici care zumzaie ca niste albine la inceput de mai. Nu am dat la medicina, am dat la jurnalism, asa am ajuns sa lucrez pe un post de publicist. Parintii mei stau la 120 km departare, merg acasa doar de sarbatori dar nu duc dorul acelei case vechi din care am vrut sa scap din tot sufletul, de pe timpul celui de al doilea razboi mondial, a ramas impregnat un miros greu de praf de pusca.
Astazi am decis sa intru in fiecare magazin, nu pentru ca as vrea sa cumpar ceva dar statul singura in casa ma intristeaza. Ma aflu pe o banca intr-un parc, sunt eu, soarele si orasul asta aglomerat care parca nu doarme niciodata dar este la fel de singur ca si mine, nici el nu pare vesel decat cand e soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu