Este uimitor felul in care reusesc in fiecare luna sa platesc chiria, facturile, sa imi permit sa ies si totusi sa raman cu bani din salariu. Am ales sa stau intr-o garsoniera la ultimul etaj intr-unul din blocurile noi din estul New York-ului, imi place sa vad cerul si sa fiu cat mai aproape de el, ma face sa cred ca totusi exista lucruri care nu se sfarsesc niciodata.
Fiecare sfarsit de luna, nu numai ca imi aduce aminte cat de calculata sunt cand vine vorba de finante dar imi aminteste si de timpul care trece cu fiecare noapte in care pun capul pe perna si revin in lumea in care nu poti percepe timpul decat cand este prea tarziu.Parca as fi un detinut care isi marcheaza pe peretele celulei, fiecare luna care trece din sentinta, dar eu nu le scad, eu le adun. De ce? Pentru ca tot timpul am crezut ca in viata, dupa o lunga perioada de plictiseala, apare ceva care reuseste din nou sa iti capteze atentia si sa te umple de entuziasm...dar eu tot adun, adun, adun si...inca ma intreb daca nu observ eu lucrurile care ar trebui sa imi dea curiozitatea necesara sa ma trezesc si a doua zi sau pur si simplu m-am inselat si viata este ca o autostrada aglomerata pe ambele sensuri, cu atat de multe iesiri incat nu te poti hotara daca sa o iei pe prima sau pe a doua.
Cu alte cuvinte, trebuie sa ne orientam din timp pentru noi inceputuri pentru ca stim ca orice are un sfarsit sau asteptam sfarsitul care automat implica o perioada de cautare a unor noi iesiri de pe autostrada?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu